Canisa de Lupi Albi, ciobanesc alb elvetian,ciobanesc americano canadian,ciobanesc german alb - http://lup-alb.ro
Caracteristici ale ciobanescului alb elvetian
http://lup-alb.ro/articles/7/1/Caracteristici-ale-ciobanescului-alb-elvetian
By CONSTANTIN TITUS CRISTIAN
Published on 06/15/2008
 
Ciobanesc Alb... Elvetian
Iata ca va prezentam cea mai noua dintre rasele recunoscute de catre FCI: Ciobanescul Alb Elveţian, fost „americano-canadian“, fost „canadian“, fost subiect de aprigi dispute şi ţinta pentru nedrepte acuzaţii.

Deşi Ciobanescul Alb şi Ciobanescul German au, în mod cert, un punct comun de plecare, între aceste rase au aparut, cu timpul, serioase diferenţe de morfologie, datorate criteriilor diferite abordate în selecţie: Ciobanescul Alb a ramas doar un câine lupoid, solid şi frumos, în timp ce Ciobanescul German a devenit rasa cu cea mai stricta şi sofisticata selecţie. Faţa de cel German, Ciobanescul Alb este mai mare, crupa lui este aproape dreapta şi mai lunga, iar cazurile de displazie sunt înca foarte rare.

Din câteva carţi dedicate istoriei şi evoluţiei Ciobanescului German, aflam date importante despre primele exemplare albe prezentate în expoziţiile germane. Evident, totul se întâmpla înainte sa fi început selecţia rasei denumite astazi Ciobanesc German. Astfel, în 1882, la expoziţia de la Hanovra au fost prezentaţi doi Ciobaneşti de culoare alba, unul dintre ei având numele Greif. Apoi Greif a aparut din nou în expoziţie, tot la Hanovra, în 1887.

Un an mai târziu, la Hamburg, a fost expusa femela Greifa, iar în 1889 a aparut şi masculul Greif II. Toţi aceşti Ciobaneşti de culoare alba erau înregistraţi pe numele baronului von Knigge. Apoi, în 1899, capitanul Max von Stephanitz cumpara un exemplar de Ciobanesc German, pe Hektor Linksrein. Pornind de la Hektor, von Stephanitz a început selecţia Ciobaneştilor Germani.

Însa, ceea ce se spune foarte rar este ca Greif a fost unul dintre bunicii lui Hektor! În consecinţa, genele albe existente în „bagajul“ lui Hektor au fost transmise urmaşilor lui, aşa ca lui Hektor i se poate atribui o paternitate dubla: a Ciobaneştilor Germani, dar şi a Ciobaneştilor Albi. În timp ce în Germania, sub „bagheta“ lui Von Stephanitz, activa Clubul de Ciobanesc German (SV), Ann Tracy, a fondat în 1912, la New York, prima Asociaţie pentru Ciobaneştii Germani din America. Chiar din primele generaţii importate din Germania, apar pui de culoare alba.

Primii câini importaţi de Ann Tracy aveau strânse legaturi de rudenie cu Greif şi Greif II, aşa ca în canisa ei s-au nascut şi pui albi, aceştia fiind primii Ciobaneşti Germani de culoare alba înregistraţi în AKC. Cum americanii au obiceiul de a nu prea respecta Standardele FCI ale raselor originare din alte ţari, culoarea alba nu a fost exclusa din Standardul american al Ciobanescului German decât în anul 1968! Dar Ciobaneştii albi devenisera destul de populari în SUA, înca de la începutul anilor ‘60, mai ales datorita promovarii prin televiziune. Cam tot pe atunci au aparut şi primele polemici, generate de acuzaţiile crescatorilor de Ciobaneşti „normali“, care susţineau ca omologii lor care creşteau Ciobaneşti Albi produceau exemplare cu serioase probleme genetice.

Ca reacţie la excluderea exemplarelor albe, în SUA ia naştere imediat un Club de Ciobaneşti Albi. Aceeaşi situaţie se repeta în Canada. În aceeaşi perioada, la începutul anilor ‘70, primii Ciobaneşti Albi sunt re-exportaţi Europa, mai precis în Elveţia, iar masculul Lobo, nascut în Statele Unite la 5 martie 1966, a fost înscris în Cartea de Origini Elveţiana (LOSH). În paralel, câţiva pasionaţi din Olanda şi Danemarca importau şi ei alte câteva exemplare. Din canisa elveţiana Kron provine Kron’s Rani von Finn, care a fost cumparat de germanul Martin Faustmann, în 1980.

Si uite aşa, Ciobanescul Alb se reîntorcea acasa, în Germania, dupa aproape un secol de „exil“. Si nu numai ca se reîntoarce, dar câştiga şi popularitate în rândurile publicului şi crescatorilor. În 1992, Raad van Beheer, Asociaţia chinologica naţionala din Olanda, a acceptat sa înscrie Ciobaneştii Albi într-un registru genealogic separat (Registru de Aşteptare), exemplul ei fiind urmat la scurt timp şi de alte ţari europene, printre care Cehia, Suedia, Danemarca, Norvegia şi Austria. În 1984 s-a înfiinţat şi WSU (Weisser Schäferhund Union – Uniunea Ciobanescului Alb).

Din punctul de vedere al FCI, Ciobanescul Alb a continuat sa fie, însa, „ostracizat“. Cu scopul de a obţine recunoaşterea oficiala a rasei, a fost înfiinţata IWSF (International White Shepherd Federation – Federaţia Internaţionala a Ciobanescului Alb) dar, conform regulamentelor, cererea de înregistrare la FCI ar fi trebuit sa fie înaintata de Germania, în calitatea ei de ţara de origine a rasei.

Pentru ca Germania nu a luat aceasta hotarâre, Canada ramânea singura care putea sa faca acest lucru, utilizând denumirea Ciobanesc Alb Canadian. Prea multe informaţii „din culise“ nu ştim, dar, în cele din urma, dosarul de omologare provizorie a rasei Ciobanesc Alb a fost depus la FCI de catre... Elveţia.

Si acordul FCI nu a întârziat, astfel încât, începând cu 18 decembrie 2002, în Nomenclatorul FCI, la secţiunea raselor în curs de omologare, a fost înregistrat Ciobanescul Alb Elveţian, cu numarul de Standard 347. De ce „elveţian“ şi nu „canadian“ sau „americano-canadian“, iata discuţii care nici nu mai au rost, important fiind doar ca printr-o hotarâre salutara s-a reparat nedreptatea care i s-a facut acestui câine, deja prea mult timp. Si, cu siguranţa, în curând vom vedea Ciobanescul Alb câştigând „locuri fruntaşe“ la concursurile BOG şi BIS.

Intretinere

Ciobanescul Alb se adapteaza în orice mediu şi se simte la fel de bine într-un apartament ca şi într-o curte. „El este foarte jucauş, dar poate ramâne, la fel de bine, aşezat calm la picioarele dumneavoastra, când luaţi masa la restaurant“, afirma Joannes Kraakman, un cunoscut crescator.

Ciobanescul Alb are nevoie de exerciţii, ca orice alta rasa. Zilnic doua plimbari, la ore regulate, sunt suficiente. Si daca nu ramâne singur mult timp, totul este în regula. Pentru a-i pastra frumuseţea parului, este suficient sa fie periat zilnic. Chiar daca este alb, nu se murdareşte prea uşor şi pare ca se curaţa singur de murdarie.

Ciobanescul Alb este înzestrat de natura cu o sanatate de fier. Cu spatele lui ferm şi crupa dreapta, Ciobanescul Alb nu este predispus la displazie coxo-femurala, aşa cum se întâmpla cel mai frecvent în cazul raselor de talie mijlocie şi mare.

Hrana uscata este, bineînţeles, recomandata. „Ciobanescul Alb nu este foarte mâncacios. El manânca atât cât are nevoie şi lasa restul, chiar daca e plin castronul. Trebuie sa manânce de doua ori pe zi, o treime dimineaţa şi restul seara, ca sa se evite torsiunea de stomac“, explica tot Joannes Kraakman. E un câine care vrea cu orice preţ sa-i faca pe plac stapânului, motiv pentru care poate fi dresat foarte uşor.

Acelaşi crescator afirma ca acest câine „este mai degraba unul de companie decât de munca. El este mai puţin bun pentru atac decât Ciobanescul German.“ Explicaţia este ca, timp de decenii, aptitudinile de paza şi de protecţie nu au fost un criteriu de selecţie, ba chiar s-au preferat exemplarele cât mai sociabile şi mai blânde. Nu este nevoie sa fie pedepsit, pentru ca are un instinct de dominare puţin dezvoltat, spre deosebire de alte rase, şi este ascultator pentru ca doreşte sa-i faca placere stapânului.

Acest câine calm şi echilibrat este şi un companion perfect pentru copii. Este sociabil şi se înţelege bine chiar şi cu celelalte animale: pisici, cai şi alţi câini. El este un bun câine de familie, vigilent, şi nu trebuie sa fie agresiv. Este plin de temperament, fara sa fie nervos, ştie sa-şi demonstreze dragostea şi fidelitatea faţa de membrii familiei, fara sa fie agasant. În situaţii neaşteptate se arata mai degraba prudent şi reţinut, decât curios sau agresiv.